(Pe câmpia Smârdanului 1877)
Şi-acei ce de-a pururi au glume,
Azi tremură muţi şi-ngheţaţi
În jalea cea fără de nume;
Pustii ei se simt, şi-aruncaţi
Departe la margini de lume.
Iar cortu-ngropat e-n zăpadă;
Nu-i uşă, nu-i cale, nu-i loc.
În haine a-n zi de paradă,
Ţin pânea-ngheţată la foc,
Stând unul într-altul grămadă.
E freamăt în zare; e tunul,
Ori cântec de clopot din sat?
Crăciunul e astăzi, Crăciunul.
Flăcăii ţin capul plecat,
Şi plânge-necat câte unul …
Ard vesele flăcări pe vatră;
Şi-ai casei, la masă, gătiţi.
Vin oaspeţi, şi cânele latră;
Le ies înainte grăbiţi
Ai casei pe pragul de piatră.
Iar pânea pe masă, vecină,
Pe netede-întinsul ştergar,
Cu vinul din oala cea plină;
Şi însuşi bunicul, cel rar
La vorbe, azi râde şi-nchină.
Cu cârpa la spate legată
Nevasta se-nvârte, având
Spre toţi câte-o vorbă-mbunată,
Şi locuri pe laviţi făcând,
E suflet şi inimă toată.
Din leagăn îi bâlbâie-odorul,
Se luptă din mâini şi e-n zor
Să-şi ducă la gură piciorul.
Afară e soare sub nor,
Dar haină de aur e norul.
Şi-i hohot de râset în stradă,
Şi însuşi bunicul acum
Se-ndoaie spre geamuri să vadă
Amestecul vesel din drum
Şi lupta cu plumbi de zăpadă:
O ceată mai mare de fete
Au prins pe flăcăi, mai puţini.
Şi-aprinsă e lupta-ntre cete,
Şi toţi de zăpadă sunt plini
Şi-n gură, şi-n sânuri, şi-n plete …
Şi-aici, în pierduta câmpie,
Sunt ninse cărările-acum,
Se zbuciumă vântu-n
mânie,
Iar corbii-n pribeagul lor drum
Dau roate prin zarea pustie …
